Mercedes are ghinion. Este clar că upgrade-urile aduse acum câteva curse au fost foarte bune și un finish pe locurile 1 și 2 la Spa a arătat asta — dar apoi Russell a fost descalificat pentru că avea monopostul cu 1,5 kg sub limita admisă. Este al doilea 1-2 pe care Mercedes nu-l poate scoate la bun final, după ce la Silverstone tot Russell a abandonat într-o cursă în care părea pregătit pentru podium.
Oricum, este evident că dominația Red Bull s-a încheiat, ceea ce înseamnă curse mai palpitante în viitor, cât o ține și asta.
Înainte de cursă
Ocon a semnat cu Haas, găsindu-și astfel un loc pentru sezoanele următoare. Va face echipă cu Oliver Bearman. Dintre actualii piloți, Hulkenberg se mută la Sauber, iar Magnussen își caută loc.
Renault nu va mai furniza motoare pentru Alpine începând cu 2026. Mercedes sunt favoriți pentru asta, dar pentru constructorul francez este o lovitură de imagine pe care o explică prin nevoia de a reduce costurile.
De asemenea, Bruno Famin va pleca de la conducerea echipei Alpine încă de acum, din luna august. Încă nu a fost anunțat un înlocuitor.
Echipa franceză este deci într-o criză profundă. Revenirea Renault în Formula 1 s-a făcut cu ambiții și costuri mari, dar în 9 ani au obținut un loc 4 în clasamentul constructorilor și o singură victorie prin Ocon, pilotul pe care în acest an practic l-au dat afară în favoarea lui Gasly. Nu m-ar mira ca întreaga echipă să fie de vânzare.
Audi, în schimb, îl va aduce pe Binotto începând cu 1 august la actuala echipă Sauber, pe care o deține integral. Binotto a condus echipa Ferrari în perioada 2019-2022, înainte de a fi înlocuit de Vaseur, dar a lucrat mult mai mulți ani pentru Scuderia. Mișcarea este surprinzătoare pentru că actualul șef al echipei Sauber, Andreas Siedl, venise acolo la începutul anului 2023.
Și asta a fost după cursă, dar o trec tot aici: Carlos Sainz a semnat cu Williams un contract pe mai mulți ani, urmând să-l înlocuiască pe Sargeant începând cu 2025. Echipe care încă au locuri deschise în 2025 sunt Mercedes, Sauber/Audi, RB (unde Ricciardo nu e confirmat pentru 2025) și Alpine. Mi se pare că Sainz ar fi fost mai bine la oricare dintre aceste echipe. Asta îmi spune și că acele echipe, de fapt, nu l-au vrut sau a cerut un salariu prea mare. Mercedes pare tot mai aproape de a-l lua pe Antonelli, dacă astfel stau lucrurile.
În calificări
Verstappen a obținut pole position, dar a schimbat și motorul mașinii, așa că a primit o retrogradare de 10 locuri și urma să plece de pe locul 11.
Leclerc, Perez, Hamilton și Norris urmau să plece primii, 4 oameni de la 4 echipe diferite. Perez s-a calificat bine și a declarat că ținta sa este victoria, o declarație ușor amuzantă având în vedere ce a făcut în cursă.
În cursă
Cursa de la Spa s-a desfășurat pe vreme bună și mi s-a părut o cursă normală. Câteva depășiri, câteva undercut-uri pe la boxe. Este și genul de circuit pe care sunt posibile strategii diferite pentru anvelope, ceea ce înseamnă că nu toți piloții schimbă oarecum simultan pneurile, așa că rămâne o cursă interesantă până la final, având în vedere că nu poți ști cum va influența degradarea anvelopelor evoluția fiecărui pilot.
Și s-a cam întâmplat asta. Pentru mine, cel mai bun pilot a fost Hamilton, care după primele tururi l-a depășit și pe Leclerc și a trecut la conducerea cursei, pe care a și menținut-o pentru o vreme îndelungată. Schimburile de anvelope i-au ieșit bine.
Surpriza a fost, însă, că Russell a ales în timpul cursei să meargă pe o strategie cu o singură oprire și s-a dovedit câștigătoare. Cu vreo 6-7 tururi înainte de final, Russell avea un avans de 6 secunde înaintea lui Hamilton, care apoi s-a apropiat în ritm bun de coechipierul său. Cu vreo 3 tururi înainte de final, era la mai puțin de o secundă, dar nu a putut să treacă de Russell.
Hamilton părea mult mai rapid. Sunt sigur că echipa i-ar fi putut spune lui Russell ceva de genul “Hamilton este mult mai rapid, mai bine îl lași să treacă fără să riscați un acroșaj și obținem un 1-2 frumos”, dar nu a făcut-o. Părerea mea este că a fost și o pedeapsă pentru Hamilton, care la anul se mută la Ferrari, iar Russell trebuie să fie vedeta echipei.
Orice ar fi fost, n-a mai contat. Russell a câștigat, dar după aceea s-a dovedit că mașina acestuia a fost cu 1,5 kg mai ușoară decât limita minimă admisă și pilotul a fost descalificat. 1️⃣Hamilton a moștenit deci locul 1, iar în spatele său a venit 2️⃣Piastri, care dacă ar mai fi avut vreo 2-3 tururi la dispoziție probabil câștiga și cursa, fiind mai rapid pe final.
Treaba asta cu greutatea monopostului a fost o greșeală Mercedes, dar cred că știau de ea. Mașina a fost dusă la cântărire și arbitrii au descoperit că încă nu fusese golită complet de combustibil. Au mai scos 2,4 kg de combustibil din ea. După cântărire, era cu 1,5 kg sub limită. Pare că Mercedes știa de problemă și au încercat să mai lase niște benzină prin rezervor, poate-poate nu se observă.
Oricum, este o greșeală care-i fură lui Russell o victorie meritată. Un kilogram în minus înseamnă cam 0,03 secunde avantaj per tur, nu cât să conteze în cursa aceasta. Nu cred că rezultatul ar fi fost altul dacă monopostul respecta regulamentul tehnic.
Pe locul trei s-a clasat 3️⃣Leclerc. 4️⃣Verstappen a făcut o cursă excelentă de recuperare, plecând de pe 11 și terminând pe locul 4, iar după el au sosit 5️⃣Norris, Sainz și Perez. Norris avea speranțe la mai bine, dar o ușoară ieșire în decor imediat după start l-a făcut să piardă câteva locuri și el spune că nu le-a putut recupera.
Perez a ajuns pe locul 7, plecând al doilea. Verstappen pe locul 4, plecând de pe 11. Asta spune multe. Cred că mexicanul avea acum ocazia să obțină un rezultat bun pentru Red Bull și să își mai repare relație cu echipa, dar nu a făcut asta. Pe de altă parte, cu cine să-l înlocuiești? Nici Ricciardo nu este în vreo formă bună, a terminat pe 10 (post-descalificare Russell) cu plecare de pe 13.
La final, Hamilton devine al doilea pilot din acest sezon care a câștigat mai mult de o cursă (după Verstappen), iar McLaren face 10 podiumuri la rând.
Eu fac tabelul de mai sus cu gândul că așa se vede evoluția fiecărui pilot în cursă. În acest caz, cu descalificarea lui Russell, rețineți că toți piloții au ajuns de fapt cu un loc mai jos la final. Am decis să nu-l pun pe Russell pe primul loc din cauză că penalizările care schimbă clasamentul final, fie ele de 5 secunde sau descalificări totale, fac parte din cursă.
The good:
Verstappen pentru o evoluție foarte bună.
Piastri pentru o altă cursă bună și urcarea pe locul 4 în clasamentul general.
The bad:
Echipa Mercedes pentru greșeala cu monopostul lui Russell. Probabil neintenționată, dar a costat 18 puncte pentru echipă și i-a furat britanicului o victorie.
CLASAMENTE
Clasamentul echipelor rămâne același. McLaren, însă, se apropie de Red Bull și s-ar putea ca Perez să fie cel care pierde titlul constructorilor pentru echipa austriacă.
În clasamentul piloților, Piastri a trecut de Sainz. Oare vom vedea ambii piloți McLaren în top 3 la finalul anului. Nu m-ar mira, vom vedea în ce măsură va veni și Ferrari cu niște upgrade-uri bune care să le aducă din nou puncte substanțiale și poate și victorii.
Următoarea cursă: începe vacanța de vară în F1, așa că următoarea cursă are loc tocmai pe 25 august, în Olanda.
Source link : https://www.nwradu.ro/2024/07/formula1-spa-un-doi-mercedes-russell-descalificat/
Author :
Publish date : 2024-07-30 04:23:50
Copyright for syndicated content belongs to the linked Source.